Cutia neagră

 Alex către Ilana.

Înșelându-l pe el cu mine, pe mine cu el și pe amândoi cu un altul sau pe amândoi cu lăptarul. Orice e posibil cu tine. Orice, Ilana, orice în afară de un singur lucru: în afară de a putea afla cine ești de fapt.

De ce ne-am despărțit, Ilana? Ce mi-a venit dintr-o dată să sting cazanele iadului nostru? De ce am trădat eu legătura noastră?

Dacă eu sunt duhul rău, tu ești sticla în care e închis. Nu am reușit să scap.

Ce a rămas din toată bucuria noastră, a ta și a mea,Ilana? Poate doar o bucurie răutăcioasă. Niște tăciuni în care suflăm, fiecare de la alt capăt al pământului, cu speranța că vom aprinde pentru o clipă o flacără albăstruie de răutate. Ce mai risipă prostească. Ilana, renunț! Sunt gata să semnez acum că mă predau.



Ilana către Alex.
„Ca după un accident de avoin”, așa mi-ai scris la lumina neonului tău, „am descifrat împreună prin corespondență cutia neagră a vieții noastre”N-am deschifrat nimic, Alex. N-am făcut decât schimb de săgeți otrăvite. Mi se stinge încet dorința de a mă răzbuna pe tine. S-a terminat, renunuț. Nu vreau decât să mă trezesc iar în brațele tale. Să-mi las degetele să se odihnească pe ceafa ta. Să-ți mângâi părul care încărunțește.
Acum spune-mi tu: de ce îți scriu despre lucrurile astea uitate? Ca să zgândăresc niște cicatrici de demult? Ca să trezesc degeaba rănile noastre? Ca să deschifrăm cutia neagră? Sau să te fac să suferi din nou? Sau să-ți fie dor? Poate asta e încă o viclenie  de-a mea ca să-mi cazi iarăși în plasă?