Dragă Ilana,

Sunt Alexandra, vocea aia pe care o mai auzi tu din când în când și de care nu prea vrei să asculți. De ce mă, fată dragă? Eu chiar îți vreau binele.
Acum îți invadez blogul, dându-le tuturor șansa să afle ce te chinuie pe tine în ultima vreme. Și îți dau și sfaturi, că de, d-aia sunt aici - să te sâcâi cu înțelepciunea mea (je suis sage, tu t'en souvines?). 


În primul rând, ia mai lasă-i dracului pe cei care n-au bunul simț să asculte măcar scuzele tale. Cu toate că ai avut și tu o parte de vină, a fost un rahat peste care se putea trece foarte ușor, ai avut curajul să accepți partea ta de vină, să-ți oferi scuzele. Ți-ai făcut datoria. Nu vrea să înțeleagă, que se jode! You are selfsufficient, remember?


În al doilea rând, deși știu că e prea devreme ca să fie atât de târziu, du-te de te caută. Aici știm noi la ce ne referim. Și nu târî nimeni în treaba asta, e doar problema ta. Ține doar pentru tine (și pentru mine, normal) treaba asta, doar nu vrei să înfrunți iar privirile alea...

Ca să concluzionăm, renunță la fața aia de cadavru, că se prinde lumea, nu vezi? Deocamdată atât, ne auzi cât de curând.