marți, februarie 5

Statui triste

Are 23 de ani și un pic, dar nu vrea ca nimeni să afle. Mai toți știu, cum i-a lăsat să creadă, că are 27 - era mai simplu decât să îndure faptul că este, ierarhic doar, superioară lor, deși cu mult mai tânără.
A fost suficient să treacă prin respingerea și refuzul celorlalți. Și în fiecare zi trebuie să uite că ei nu au vrut-o acolo, în scaunul acela de pe colț, cu vedere de ansamblu, responsabilă de soarta lor. Și zâmbetul care acum 6 luni era real acum este un spasm.

Nu uită de la ce birou a plecat, dar nici nu se poate întoarce la el, trebuie să se supună regulilor pe care trebuie să le aplice.

Are 23 de ani și un pic și știe despre viață mai mult decât și-ar fi dorit vreodată. De fiecare dată când cineva glumește la adresa mâncării gătite cu care se laudă se gândește că a fost nevoită să învețe să facă mâncare pentru a supraviețui, pentru că mama ei a plecat iar tatăl ei nu știa să pună nimic pe masă. Dar ei nu trebuie să știe. Și pleacă privirea ca ei să nu vadă că îi sticlesc ochii a lacrimi.

Are un loc de muncă fără program fix, de luni până duminică, o zi de salariu fixă  și bonuri de masă. Îi place să se piardă în magazinele mari, cum e noul Mega Image de la Gemenii. Care sunt șansele ca cineva să o vadă? Mai mult, mereu a evitat să iasă în evidență prin haine, machiaj sau accesorii. O altă față în mulțime. O altă pereche de ochelari.

Nu prea mai știe ce să facă, acum că tot ce i-a rămas este munca. Sigur un alt master, în toamnă. Poate școala de șoferi dar îi este prea frică de responsabilitatea asta. E singura de care se teme. Dar i-ar plăcea să poată da muzica la maxim și să se plimbe noaptea prin București, singură între atâția oameni.

Nu v-am mai povestit de multă vreme despre Alexandra. Pentru că nici Alexandra nu mai povestește despre ea.