duminică, octombrie 14

de la vreme

De la (o) vreme aș vrea să pot găsi pe ce să dau vina. Și îmi iese din ce în ce mai puțin.
Nu mai simt nevoia de contact uman, tot ce îmi doresc este o pisică pe care să o găsesc jucându-se prin casă când revin.
Nu îmi place prea mult să mai vorbesc, ceea ce este ciudat pentru mine. Pentru că dacă eu nu mai vorbesc, realizez că nici ceilalți nu au ce să-mi spună. Și mă închid din nou în turnul meu de fildeș sperând ca nimeni niciodată să nu ajungă sus.
Am observat ceva ciudat la mine, de la o vreme, ca să încerc să fac totul mai bine, apelez la îmbrățișări. Nu mi-au plăcut niciodată. Și acum le folosesc regulat. Poate pentru că am nevoie să țin ceva în brațe, poate că simt nevoia să sfărâm ceva sau să-mi fac interlocutorul să tacă.
Tot ce vreau este să plec. În vacanță. Nu de tot. Nu aș putea să plec de tot. Altfel cum aș mai avea regrete? Cum aș mai putea să visez la ceva mai bun. Nu îmi permit să le am pe toate. Și vreau. Vreau Paris în martie. Și Lisabona sau Valencia în aprilie. Vreau Vigo, miros de pește și străzi în pantă, oameni zâmbitori, molipsitori și rebajas. Vreau să plătesc în euro și să vorbesc în orice altă limbă. Să fiu cine sunt, nu cine vrea altcineva să fiu.
Vreau să fiu departe de orice relație convențională. Vreau să fiu curtată în timp ce beau un pahar de vin, singură într-un bar undeva în centrul unui orășel. Vreau să ies la întâlnire cu străini și să mă prefac că sunt cine mi-am dorit mereu să fiu. Să mă cheme altfel și să fiu azi din Anglia, mâine din Canada. Vreau să flirtez cu nemți cu simțul umorului, nemți înalți, blonzi, studenți la chimie. Care seamănă cu cineva din trecut dar nu vreau să recunosc.
De la vreme și de la o copilărie zbuciumată mă dor toate oasele care au fost rupte sau aproape - genunchii și nu mă pot așeza să mă rog (în parte și pentru că am uitat cum și de ce se face asta), spatele și nu ma simt în stare să stau dreaptă, gâtul și nu pot întoarce capul de la ceea ce am. Gleznele și nu pot să plec. Umărul. Și de aia nu mai stau cu mâna întinsă ci mă servesc singură!