vineri, septembrie 7

30 minute

Mi-e din ce în ce mai rău și totuși mă simt din ce în ce mai bine. Am ajuns la acel punct în care știu că fac ceva care contează.

Oamenii nu se schimbă. Suntem cine suntem și continuăm să fim așa mereu. Doar contextul se schimbă, enunțul, decorul. Eu rămân cine sunt, doar că acum am mai multe responsabilități. Nu mai sunt simplul „man in a box” căruia nu îi pasă de alții, pentru că acum alții depind de mine. Începutul este mereu greu, și pot doar să sper că finalul nu va fi tragic.

Rămân cine sunt - un om lipsit de timp, ros de griji, pus la pământ de răceală, fără drept de alegere și cu multe drepturi de decizie. Și 30 de minute de pauză nu ajung.

Sacrificiul este destul de mare și sunt anumite lucruri la care nu vreau să renunț. De înțeles mă înțelegi, sper. Dar de iertat, mă ierți ?