joi, februarie 16

emoțional

Noi nu trebuie să vorbim. Noi nici nu mai ținem legătura de atâta amar de vreme. Și tot știu la ce te-ai gândi dacă ai vedea ce scrie la metrou.
În ultima vreme te văd peste tot, și ei se uită ciudat la mine. Și-ncerc să-mi amintesc cum arăți de fapt. Pentru că tu ești acum atât de departe, fizic. Atunci erai departe...emoțional. Erai un retardat emoțional.
Acum nu știu cum mai ești, știu doar cum sunt eu fără tine, cum sunt eu după tine. Tu și zăpezile alea n-ați fost o perioadă, ci o epocă.
Dacă  ai vedea că scrie la metrou mi-ai zice din nou, cu vocea ta blândă Vai! Dar de ce citești asta? Pentru tine eram o fată în fotoliu care citea o carte pe care vroia să o arunce pe geam de la etajul 9(parcă).
Azi am realizat că în ultima vreme mă gândesc la tine. Fără să vreau, mă gândesc la tot ceea ce nu a fost, la ceea ce ar fi putut să fie. Noi n-am ajuns niciodată pe Magheru. Noi am rămas la subsolul din ceainărie, sau poate în Parcul Izvor.
Eu am lăsat câte un pic din tine în mai multe locuri și foarte multe părți din mine în niște paturi, în speranța că o să scap și de tine.
Aici am fost eu retardată...emoțional...

0 Păreri:

Trimiteți un comentariu