duminică, iulie 24

Pe dinafară

 Îmi voi face bagajele, din nou. De prea multe ori le-am făcut și le-am desfăcut în ultimul an: acum un an când am plecat dezamăgită din București, pe 3 septembrie, înainte să plec în Vigo, când am ajuns acolo și am stat 3 zile la motel, când m-am mutat în primul apartament, când m-am mutat a doua oară în Vigo (poveste lungă și tristă, de aia n-am pomenit niciodată de mutare), când am plecat spre Madrid, când am plecat din Madrid, când am ajuns acasă, când m-am mutat înapoi la cămin și, în fine, după licență, acum aproape o lună.

E cazul să le fac din nou, cât de curând. Viața urmează să înceapă. Voi strânge iară cortul și îmi voi muta circul în altă zonă, „mă voi lăsa la vatră”, una chiar luminoasă. Și sper să fie bine. Mă gândesc la ziua în care o voi lua de la capăt, la ziua în care va exista al treilea contract pe numele meu - primul la Cosmote, făcut după Bac, al doilea la muncă, făcut acum o săptămână și va urma unul de închiriere. Voi fi proprietara vieții mele. Și voi avea casa mea, de unde nimeni nu mă va putea scoate...

Voi avea loc ca totul să fie la locul lui. Ca locul să-mi poarte amprenta. Fie că tu alegi sau nu să vii cu mine.
De nu o vei face, mă va durea un pic. Un pic de tot, după care o să mă consolez singură că e mai bine așa, că oricum nu aveam chef să împart micul spațiu cu cineva care are nevoie de atât de mult, că nu va trebui să-ți spăl hainele, să-ți gătesc, să-ți dau raportul la cât ajung acasă.
De o vei face, o să mă bucur că pot să fac toate cele de mai sus pentru tine, cu tine. O să fiu fericită că o să ne înghesuim într-o cameră, că nu vei avea unde să pleci când ne certăm, că va trebui să te întorci... acasă. Acasă la mine. Căci eu voi continua să fiu independentă, tu nu vrei avea niciun drept asupra garsonierei mele.

Tu o să fii pe dinafară. Cu o cheie în mână sau cu un deget pe sonerie. Dar asta nu va însemna că nu mai țin la fel de mult la tine. Va însemna că țin un pic mai mult la mine.

12 Păreri:

Diavolul spunea...

I say "bad idea".Evident,fiind ceea ce sunt, voi astepta sa faci ceea ce nu trebuie.Si asta doar pentru simplul fapt ca asa vei avea ce sa-mi povestesti...iar tu esti cam singura persoana care ma poate adormi fara alcool. :P

Anonim spunea...

atunci n-o să-ți povestesc :P

Diavolul spunea...

Ti-am spus vreodata ca pot vedea in viitor? Cred ca acum vad cealalta clavicula "busita":))

Mihai Adam spunea...

mie imi pare ca esti pe drumul bun...suna bine toata treaba...bafta!

Anonim spunea...

...no coment!...

Anonim spunea...

@ anonim - pentru că ai comentat fără să-ți treci numele, îmi imaginez că nu contezi.
dar crede-mă, gramatica, pentru mine, contează. La fel și logica.
sugestii pentru tine? desigur:
1. se scrie „comment”. dacă ai chef să comentezi în alte limbi, asigură-te că ai scris corect. Până și google translate ți-ar fi zis cum e corect... în lipsă de cunoștințe adevărate.
2. dacă e ”no comment” (nu, nu te-am citat, îmi închipui că asta ai vrut să zici), nu lăsa, tată, comentariu! Nu mă interesează când cineva n-are nimic de comentat.

Curvy Belle spunea...

Vin momente in viata cand trebuie sa ne punem si pe noi pe primul loc! Good for you girl!

Anonim spunea...

Acum stiu cine esti!
Ai un stil aparte cand te enervezi.
Numai bine!

Anonim spunea...

și dacă nu mă înșel, tu ai o încheiere tip atunci când nu mai știi ce să zici...

Diavolul spunea...

"Screw you guys i'm going home"?

Leo spunea...

Unii ar spune "Ce noroc pe capul tau !".
Altii ar zice ca radacinile pot sa te frustreaze...

Virtualkid spunea...

In copilarie, in casa micuta in care am crescut, aveam tot timpul in fata ochilor o valiza care nu avea unde sa stea in alta parte decat pe un dulap pentru haine. Mi se intampla foarte des sa imi imaginez felul in care urma sa plec din casa aceea in calatoria initiatica, la felul in care urma sa imi aleg bagajele. Ironia sortii a fost aceea ca la un moment dat ne-am mutat, iar valiza a ramas acolo, cu tot cu dulap, cu toate gandurile mele de copil. Nimeni nu a mai vrut-o, cu toate ca se afla intr-o excelenta conditie.
Cred ca in aceste vremuri ar fi putut face senzatie intre iubitorii de "vintage"....

Trimiteți un comentariu