luni, mai 7

Goală

Este din nou cald și îmi amintesc cât de goală mă simțeam vara. Vara nu aveam nimic, pentru că preferam, fie eu, fie altcineva, o vacanță. Doar că libertatea pentru mine a fost un chin. Nu știu ce să fac cu libertatea, nu știu cum să fiu dacă nu trebuie să fac ceva, dacă nu trebuie „să dau cuiva raportul”, dacă nu am cui să îi spun unde sunt, cu cine și când mă întorc.

Și mă întorceam. Toamna. Când venea răcoarea, când nu mai gândeam la cald, la propriu. Când piscinele nu mai erau deschise, când trebuia să pun îmbrăcăminte pe pielea bronzată. Toamna mă simt mereu rumenă, și poate sunt, în gândire, în purtare și între cearceafurile albe care îmi fac pielea să fie și mai închisă la culoare.

Culorile au contat mereu pentru mine. Vara am nevoie de verde. De albastru. De roșu aprins. Și de negru. Negru nu se demodează niciodată, negrul merge la orice. Vara, toamna, ziua în zori când e prea mult soare și nu mai pot să dorm, seara când ies și mă plimb aiurea prin parc pentru că iar ne-am certat și nu vreau să mă observe nimeni.

Nimeni nu o să mă vadă cum mă vezi tu. Tu mă vezi așa cum sunt, tu mă vezi goală. Fără haine. Fără obiecte amplasate „strategic” la o ședință foto. Nu ești primul, nu ești singurul și nu vei fi ultimul. Dar în fața ta am fost mai goală ca niciodată. Pentru că în fața ta am putut să renunț la tot. De bună voie.

0 Păreri:

Trimiteți un comentariu