marți, decembrie 27

Acces

Relațiile altora sunt mereu mai palpitante.

Nu pot să nu mă gândesc că alții fac sex mai des, cu mai mulți parteneri, în același timp sau în momente diferite. Totuși, îmi imaginez că ei au mereu parte de senzații noi, de trupuri noi, de noi descoperiri.
Noi, cei afundați într-o relație, avem impresia că știm totul, despre noi, despre parteneri, despre sex și despre relații. Ce nu știm este cât de mult avem de învăța de la cei care vor să învețe de la noi.

Ori de câte ori pot, rog să mi se povestească, chiar și cu înflorituri, experiențe. Fără să închid ochii, mă gândesc, îmi mușc buza de jos și înghit în sec. Apoi încerc să disimulez interesul, îmi dau capul pe spate, îmi trec mâna prin păr și mai pun o întrebare, știind că răspunsul îmi va alimenta senzațiile.

Îmi prind cana de cafea sau sticla de bere, după caz, cu ambele mâini. Duc ușor la gură și sorb, și-n timp ce degust lichidul, îmi imaginez că, dacă ar fi să mi se prelingă o picătură pe buza de jos, mi-ar plăcea ca un străin să o prindă cu buzele. Și apoi să plece mai departe, zâmbind, fără să se uite înapoi.

3 Păreri:

Diavolul spunea...

You rang?:))

Unknown spunea...

vezi d'asta nu supott eu relatiile. dar brusc m-am plictisit aa ma tot joc, gata!

Rodica spunea...

La mulţi ani, oricum vei vrea să fii! :)

Trimiteți un comentariu